Conducerea ecologică pentru reducerea consumului de carburant

Noțiuni de mecanică și conducere ecologică - Chestionare Auto

1. Pregătirea mașinii și planificarea cãlătoriei Totul începe înainte să pornești la drum. Planificarea traseului este o regulă de bază. Evitarea zonelor foarte aglomerate, a străzilor cu lucrări sau a terenurilor accidentate te va ajuta să menții un ritm de mers constant și să reduci timpul petrecut în trafic. Un motor care funcționează într-un blocaj rutier consumă carburant fără a te deplasa, ceea ce dăunează eficienței. Apoi, trebuie să acorzi o atenție deosebită greutății pe care o transporți. Debarasează-te de orice greutate inutilă din portbagaj sau din habitaclu. Fiecare kilogram suplimentar forțează motorul să ardă mai mult combustibil pentru a pune mașina în mișcare. Aerodinamica mașinii este și ea un factor crucial. Evită să păstrezi montate accesorii exterioare atunci când nu le folosești, cum ar fi portbagajul suplimentar de pe acoperiș. La viteze mari, aceste accesorii acționează exact ca o parașută, opunând rezistență la înaintare și crescând consumul de carburant în mod nejustificat. Un alt element vital, adesea ignorat, este starea anvelopelor. Trebuie să verifici periodic, cel puțin o dată pe lună, presiunea din pneuri. Dacă presiunea este prea mică, pneul se uzează pe margini, se încălzește excesiv și se deformează sub greutatea mașinii. O anvelopă moale are o suprafață de contact mult mai mare cu asfaltul, generând o rezistență la rulare ridicată. Asta înseamnă că motorul trebuie să depună un efort mult mai mare, crescând consumul. Este indicat să aduci presiunea la valorile recomandate de constructor și să permutezi pneurile între ele la fiecare 10.000 de kilometri rulați, pentru o uzură uniformă. Tot aici intră și obligația de a verifica anual echilibrarea roților și geometria direcției. O geometrie greșită uzează anvelopele prematur și îngreunează înaintarea mașinii. 2. Pornirea motorului și plecarea de pe loc Un mit foarte des întâlnit, mai ales pe timpul iernii, este acela că motorul trebuie…