Deși legile elaborate de Gregor Mendel constituie fundamentul geneticii clasice, explicând modul în care caracterele se transmit de la părinți la descendenți, în natură există numeroase excepții și variații de la aceste reguli. Una dintre cele mai importante abateri de la segregarea mendeliană este codominanța. Ce este codominanța? În genetica mendeliană clasică, o alelă (o variantă a unei gene) este dominantă, iar cealaltă este recesivă. Fenotipul (aspectul sau manifestarea fizică a organismului) este dictat exclusiv de alela dominantă. În schimb, codominanța reprezintă fenomenul genetic în care două alele diferite ale aceleiași gene sunt la fel de puternice. Când un organism moștenește ambele alele (fiind heterozigot pentru caracterul respectiv), niciuna nu o maschează pe cealaltă. În loc să existe o relație de dominanță-recesivitate, ambele gene se manifestă fenotipic în mod independent și complet, generând o caracteristică nouă. Exemplul clasic: Sistemul grupelor sanguine ABO Cel mai clar și studiat exemplu de manifestare a codominanței la om îl constituie ereditatea grupelor sanguine. Sistemul sanguin ABO este determinat de trei alele ale aceleiași gene, notate astfel: L^A, L^B și l. Relațiile genetice dintre aceste alele funcționează după următoarele reguli: Genele L^A și L^B sunt ambele dominante față de gena recesivă l**. Gena L^A și gena L^B sunt codominante** între ele. Aceasta înseamnă că, dacă se întâlnesc în același organism, ele acționează împreună, fără ca una să o inhibe pe cealaltă. Determinismul genotipic și fenotipic al grupelor de sânge Din combinarea acestor trei alele, în populația umană rezultă patru grupe de sânge (fenotipuri), susținute de șase combinații genetice posibile (genotipuri): 1. Grupa O (I): Se manifestă doar atunci când individul moștenește ambele gene recesive de la părinți. Genotipul său este obligatoriu ll (homozigot recesiv). 2. Grupa A (II): Poate fi rezultatul a două genotipuri. Fie individul a moștenit alela dominantă de la ambii părinți și…