Studiul gramaticii engleze ne aduce adesea în fața unor structuri care par să sfideze regulile obișnuite pe care le-am învățat la modurile tradiționale. Unul dintre aceste capitole fascinante, care necesită o atenție deosebită pentru a fi stăpânit corect, este Modul Subjonctiv. Spre deosebire de modul indicativ, care exprimă fapte reale și acțiuni concrete, subjonctivul ne invită într-un univers al ipotezelor. Mai exact, el exprimă o acțiune sau o stare care nu este un fapt cert, ci mai degrabă o dorință, o sugestie, o necesitate, o posibilitate improbabilă sau o condiție pur ipotetică. Dacă vreți să vorbiți despre dorințe nerealizate, scenarii imaginare sau să dați sfaturi foarte formale, acesta este instrumentul gramatical de care aveți nevoie. În limba engleză, subjonctivul se împarte în două mari categorii pentru a ne ajuta să ne structurăm ideile: sintetic și analitic. Să le disecăm pe rând și să înțelegem mecanismul din spatele lor. Subjonctivul Sintetic (Synthetical Subjunctive) Acest tip de subjonctiv folosește formele de bază ale verbelor pentru a construi timpul prezent, trecut și mai mult ca perfect, operând câteva modificări subtile dar esențiale. 1. Subjonctivul Prezent Forma sa este foarte simplă: este identică cu infinitivul scurt al verbului (adică verbul la forma sa de dicționar, Verb 1), cu o singură regulă de aur – se omite terminația "-s" la persoana a III-a singular. Urări și expresii fixe: Îl întâlniți extrem de des în urări sau exclamații consacrate pe care le recunoașteți cu siguranță din conversațiile zilnice, din filme sau din literatură: God save the King!, So be it! (Așa să fie!), sau Come what may!* (Fie ce-o fi!). Propoziții completive directe: Când folosim verbe care exprimă cereri, recomandări sau sugestii (funcționând practic ca o prescurtare pentru "should" + verb), forma rămâne neschimbată la orice persoană: She asks that he come in time. (observați lipsa…