Un nou conflict global și o Europă divizată Pentru a înțelege parcursul României în a doua jumătate a secolului al XX-lea, trebuie să privim imaginea de ansamblu a lumii postbelice. După încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, omenirea nu și-a găsit cu adevărat liniștea, ci a intrat într-o nouă epocă, cea a unei lumi bipolare. Pe de o parte se aflau Statele Unite ale Americii, care promovau democrația și capitalismul, iar pe de altă parte se afla Uniunea Sovietică (U.R.S.S.), care dorea extinderea comunismului la nivel global. Acest conflict ideologic, economic și politic de lungă durată a primit numele de Războiul Rece. În anul 1946, premierul britanic Winston Churchill folosea o expresie foarte puternică într-un discurs: o „cortină de fier” a coborât peste continentul european, separând țările libere din Vest de țările din Est aflate sub controlul sovietic. Din nefericire, destinul țării noastre a fost pecetluit de marile puteri chiar înainte de finalul oficial al războiului. În octombrie 1944, prin celebrul „Acord de Procentaj” semnat la Moscova între Churchill și Stalin, s-a stabilit ca influența Uniunii Sovietice asupra României să fie de 90%. O pace aspră și sovietizarea țării Speranțele că România va fi tratată cu blândețe de comunitatea internațională s-au năruit la Conferința de Pace de la Paris din 1946. Deși armata română a luptat cu sacrificii uriașe împotriva Germaniei naziste, României nu i s-a recunoscut statutul de țară cobeligerantă (aliată la efortul de război). Mai mult, am fost obligați să plătim Uniunii Sovietice despăgubiri de război masive, evaluate la 300 de milioane de dolari, o sumă uriașă la valoarea din 1938, pe care a trebuit să o achităm sub formă de alimente, materii prime și echipamente industriale. Basarabia și nordul Bucovinei au rămas în componența U.R.S.S., însă, din fericire, Dictatul de la Viena a fost anulat, iar România…